De curând mi-am dat seama că citesc prea mult şi împărtăşesc prea puţin – din ceea ce citesc, bineînţeles, în rest nu mă pot plânge, viaţa mea e într-o proporţie destul de mare cunoscută de toţi cititorii şi fanii LumeaMare. Aşadar, voi face tot posibilul ca, de acum înainte, să recomand mai des câte o carte. Da, mi se întâmplă să citesc şi câte o carte pe săptămână, dar nu e o regulă şi nici nu sunt convinsă că voi putea ţine mereu acest ritm. Tot ce pot să spun e că voi încerca şi că depinde în mare măsură de cum va fi primită această idee, pentru a-mi păstra motivaţia. Îţi voi recomanda ceva mai mult decât cărţi legate de călătorii (nu uita că ai o listă aici pentru asta), vei găsi uneori chiar şi cărţi pentru copii sau pentru părinţi, cărţi pentru cei pasionaţi de scris sau de fotografie, cărţi de artă, jurnale sau romane care mi-au plăcut. Nu voi scrie recenzii elaborate, ci câteva rânduri în care îţi voi spune de ce mi-a plăcut sau cum m-a ajutat, poate un citat sau orice altceva voi considera că merită ales din lumea mare pe care o deschide o carte.
Acestea fiind spuse, cartea pe care o recomand azi este scrisă de Elizabeth Gilbert: Lecţii de Magie.
Mie îmi place mult cum scrie Elizabeth Gilbert. Ştiu că există şi alte păreri, dar eu apreciez mult la ea umorul, pasiunea cu care se dedică documentării pentru un subiect (şi asta se vede în toate cărţile ei), faptul că scrie mult din propria experienţă şi, nu în ultimul rând, îmi place omul pe care îl ghicesc în spatele rândurilor. Până acum intuisem doar cine e această autoare, pentru a o descoperi cu adevărat în această ultimă carte publicată, Lecţii de Magie.
Cartea îşi propune să încurajeze o viaţă creativă, indiferent de forma de manifestare a creativităţii. Elizabeth demonstrează, de exemplu, că a lua lecţii de patinaj artistic târziu în viaţă, în timpul liber şi fără vreun scop competitiv, este o manifestare a creativităţii.
“Cred că asta e una dintre cele mai vechi şi mai generoase feste pe care ni le joacă universul nouă, oamenilor, atât pentru amuzamentul lui, cât şi al nostru. Universul ascunde comori stranii în adâncul fiecăruia dintre noi, şi apoi se retrage ca să vadă dacă le putem găsi.
Căutarea şi descoperirea acestor nestemate – iată ce înseamnă să duci o viaţă creativă.
Curajul de a porni în această căutare, mai întâi de toate – iată ceea ce deosebeşte o viaţă banală de una plină de magie.
Rezultatele surprinzătoare ale acestei căutări – iată ce numesc eu Marea Magie.”
Dar ceea ce am simţit eu, dincolo de imboldul general către Marea Magie, este că această carte poate fi o sursă extraordinară de inspiraţie pentru scriitori. Pentru cei care sunt deja, dar se luptă cu tot felul de temeri, prejudecăţi sau blocaje, sau pentru cei care vor să fie dar se tot învârt în jurul cozii şi nu pun mâna la treabă, cu perseverenţă şi disciplină.
Mi-a plăcut deschiderea şi sinceritatea cu care autoarea vorbeşte despre sine, despre felul în care şi-a învăţat şi respectat meşteşugul. Vei simţi puterea motivaţională a acestei cărţi, tot ce e scris în ea e realist şi realizabil, fără vorbe de umplutură şi cai verzi pe pereţi. Nu te îndeamnă să-ţi laşi jobul şi să-ţi urmezi pasiunea şi nici nu-ţi promite faimă eternă, dacă faci cum zice ea. Reuşeşte să te pună cu picioarele pe pământ şi cu mintea la treabă, direct şi simplu. Mie mi-a dat o altă perspectivă asupra eforturilor pe care le tot fac de ceva vreme. Când am terminat-o, am simţit că cercul vicios în care mă învârteam s-a deschis şi am regăsit bucuria simplă de a scrie şi atât. Ceea ce, pentru mine, a însemnat foarte mult.
“Dacă nu ai o pasiune clară şi cineva îţi spune senin să-ţi urmezi pasiunea, cred că ai dreptul să-i arăţi degetul mijlociu. […]
Uneori habar nu am unde mi-a fugit pasiunea. Nu mă simt inspirată şi nici sigură în legătură cu ceea ce ar trebui să fac în continuare. Dar nu stau cu mâinile în sân aşteptând să dea pasiunea peste mine. Continui să lucrez conştiincios, fiindcă e privilegiul nostru, ca oameni, aşa cred, să facem tot felul de lucruri câtă vreme trăim. Înainte de toate, continui să lucrez fiindcă am încredere în creativitate. Creativitatea, cred eu, încearcă mereu să mă găsească, chiar şi atunci când eu o pierd din vedere.”
Sper să îţi placă şi ţie. Lasă-mi o vorbă dacă ai citit-o şi vrei să mă contrazici sau să adaugi ceva. Îmi plac discuţiile despre cărţi, chiar şi în contradictoriu!
PS: Mulţumesc prietenei mele, Mihaela, cea care mi-a oferit această carte şi a contribuit la magia vieţii mele!