Cum a fost la Poveşti din LumeaMare despre Oman? Nu sunt sigură că ştiu. Când eşti pe scenă, ai tendinţa ori să-ţi vezi toate bâlbâielile şi greşelile, ori să te ia valul şi să te pasioneze atât de mult ceea ce spui, încât să uiţi că nu eşti singur. Mie mi-a plăcut. Nouă, povestitorilor – adică subsemnata (Şeherezada), Alex (Aladin), Mihaela (Maymunah) şi Ami (Amina) – ne-a plăcut. Ne-am bucurat să împărtăşim cu voi emoţii, locuri, peisaje, sfaturi şi detalii practice, atât cât ne-au permis cele aproape trei ore în care am vorbit. Desigur, poveştile orientale vor continua aici pe blog, alături de personajele de mai sus, plus altele care nu s-au desfăşurat pe scenă (Petra – Zobeida, Flavia – Fadilah şi Cătălin – Karim).
Până atunci te întrebăm pe tine: cum a fost?
Te încurajăm să răspunzi într-un comentariu, ca să ştie lumea mare şi aleasă ce-a pierdut sau ce-a câştigat, dar şi ca să ne ajuţi pe noi să nu lăsăm cititorii în necunoscut. Nu ne-ar plăcea asta.
Începem noi, cu o părere pe care am cules-o de pe facebook şi care ne-a luminat sufletul. Iată ce a scris Maria Mazilu (mazy.ro) după eveniment:
“Pe cei de la LumeaMare îi urmăresc de ceva timp, dar nu chiar pas cu pas. Zilele trecute am primit o invitaţie la evenimentul organizat după revenirea din Oman, pentru impresii de la faţa locului şi care a avut loc astăzi. Normal că m-am dus. În primul rând ca să-i cunosc personal (una e când vezi şi “simţi” omul avându-l în faţă şi alta e când îl citeşti) şi în al doilea rând, fiind vorba de o ţară arabă, lume de care eu sunt atrasă inexplicabil.
Au povestit simplu, firesc şi cald în timp ce pozele erau proiectate. Mie mi s-a părut şi cu obiectivitate. Unii dintre membrii echipei ne-au împărtăşit chiar şi temeri, frici sau prejudecăţi pe care le-au încercat. Fără texte ştiute pe dinafară, îşi pregătiseră doar firul povestirii. Întâlnirea a fost interactivă, îi puteai întrerupe şi întreba.
Am plecat de la eveniment cu un sentiment de normalitate pe care rar mi-e dat să-l am în Bucureşti: oameni pur şi simplu, oameni faini.
Nu pot să ascund ceva ce mi-a plăcut personal tare mult dincolo de faptul că era vorba de călătorit: “starea” aceea de familie, dar nu contrafăcută sau forţată (gen “râzi că ne vede lumea!” plus că de fapt, nici nu au atras atenţia prin ceva că sunt familie, ştie doar cine îi cunoaşte) care parcă e parte din atitudinea lor, ca un firesc şi fata lor, care a stat la o masă alăturată mie cu o prietenă. Nu cred că are mai mult de 13 ani, poate nici atât. N-au deranjat deloc: au stat pe telefon, s-au distrat de ce-au văzut acolo, au comandat încet chelnerului ceai sau mâncare, dar iar trebuie să pomenesc, totul în normalitate….. din aceea de jos pălăria pentru părinţii lor!
Ce vreau să zic? Dacă auziţi de evenimentele celor de la LumeaMare în oraşul vostru, duceţi-vă! Credeţi-mă că merită! O să vă meargă la suflet. Vă petreceţi câteva ore colindând printr-o ţară din lume în compania unor oameni tare plăcuţi!”
Nu e puţin lucru să ne putem lăuda cu normalitatea, în aceste timpuri. Acum câţiva ani, scriitorul Bogdan Teodorescu spunea ceva similar, legat de evenimentul nostru, poţi citi şi tu în prefaţa cărţii lui sau aici.
Aşteptăm să citim şi părerile tale şi să ştii că aperciem orice fel de feedback, nu doar pozitiv.
Mulţumim, Adriana Pelin, pentru fotografiile de mai jos:
